Intrăm pe un drum îngust de munte, din satul Dreptu, comuna Poiana Teiului, județul Neamț. Case trainice, gradini pline de flori, sunt dovada că acolo trăiesc oameni destoinici și harnici ,care știu a mânui coasa și grebla, dar știu să se bucure și de frumusețea fără seamăn a Creației divine. Mergem 16 kilometri de la șoseaua națională, însoțiți de susurul pârâului din stânga drumului, de foșnetul brazilor și de mirosul proaspăt de cetină. Casele se împuținează, până dispar și urmează un spectacol care ne lasă fără cuvinte.Urcăm cu mașina la înălțime, având în dreapta teren abrupt și împădurit. Pentru cei neobișnuiți cu asemenea peisaje sălbatice,adrenalina capătă proporții. Este un urcuș ca un semn de întrebare. Urmează un traseu mai dificil decât cel pe care-l străbatem? 

Deodată, deschiderea care ni se oferă ,ne anunță că am ajuns în vârful muntelui Bușmeiul Mic, la 1600 de metri. Apar adăposturile pentru vite, ”perdelele ”pentru oi ,construcția modernă a stânii pe care o căutam. Câțiva câini fioroși ne ies în întâmpinare ,vor să rupă din cauciucuri, vor să ne rupă și pe noi, dar odată oprită mașina, cerberii devin blânzi și prietenoși. Dau din coadă, semn că suntem acceptați. În zare se văd crestele muntelui Ceahlău, în stânga, printr-un drum  prin pădure negrăit de spectaculos, se poate ajunge pe Vârful Grințieșul Mare. În vârf de munte lumea nu rămâne în urmă, lumea este la picioarele noastre. Avem deplina libertate de a ne simți  fericiți și fără griji. Suntem copleșiți de tăcerea din jur, de nemărginire, de adierea molcomă a vântului , de răcoarea brazilor din jur. Cerul e atât de aproape de noi, că putem atinge marginea orizontului. Ne mirăm de statornicia munților și ne întrebăm de câți ani stau nemișcați în această pustietate , ce au văzut de-a lungul timpului, ce au de povestit? Curiozitatea nu ne va fi respectată, pentru că misterul e prea  adânc, ancestral și de nedezlegat. Ciobanii  sunt ocupați cu alesul untului, a jintuitului și cu fabricarea cașului și a urdei. Un produs pe care-l apreciez este cașul dulce, o brânză în zer, cu un gust  pe care trebuie să-l încerci, să-l divinizezi, ca să poți să povestești despre el. Vitele sunt plecate la păscut.

Cristian Gheorghiu, sau Zof, administratorul stânii, ne invită la o delicioasă dresală cu legume și jintuit, hribi cu smântână ,hribi fierți în unt cu brânză, ied în jintuit, gulaș, pastramă afumată pe loc, celebrul balmoș și celebrele plăcinte poale în brâu, dolofane și rumene. Sunt feluri de mâncare, majoritatea ciobănești, pe cât de simple, pe atât de delicioase. În vârf de munte nu vezi fețe mohorâte. Voia bună și umorul amfitrionului sunt molipsitoare. Steagul României este la loc de cinste.

Zof putea pleca oricând peste hotare, să facă bani, dar dintr-un spirit patriotic molipsitor a rămas acasă, implicat în comunitatea căruia i se dăruiește cu tot ce are mai bun. Nu lipsește nici trâmbița, la care se cântă când liniștea devine prea apăsătoare și acaparantă, nici icoanele, în fața cărora se fac rugăciuni. Mai ales în vârf de munte protecția Domnului și a Maicii Domnului nu trebuie să lipsească.

Dacă mai vin pe aici și animale sălbatice? Dacă mai trăsnește în caz de furtună? Da, toate se întâmplă uneori. Lupta cu natura este de neevitat .La crepuscul, luna și stelele anunță sfârșitul unei zile pline de peripeții ale spiritului. Ciobanii se culcă decreme, pentru că pe la ora 3 încep munca de dimineață. Programul lor este diferit de al vizitatorilor, care pot înnopta  în stână ,având condiți excelente. De ce să veniți la Stâna din Bușmeiul Mic? Ca să vă convingeți de frumusețea Creației. Ca să-i mulțumiți lui Dumnezeu că v-a binecuvântat cu atâta frumusețe. Ca să... restul veți descoperi dumneavoastră.

O mare admiratoare a acestui loc mirific, Iolanda Lupescu